Un porumbel

Dacă tot am scris despre caini, hai să scriu şi despre porumbei. Zilele trecute a aterizat unul pe pervazul unui geam din apartamentul meu şi nu a mai zburat. De fapt, un pui de porumbel, dar mărişor. Te lăsa să îl mângâi şi îţi stătea pe mână sau pe braţ dacă îl puneai acolo. L-am ţinut vreo trei zile, fie pe balcon, fie pe pervazul unde a aterizat, loc de care se părea că este ataşat în mod special. În timpul ăsta a mâncat ca un lup. Aţi văzut porumbei care să mănânce ca lupii? Într-o dimineaţă nu l-am mai găsit, îşi luase zborul, opţiune pe care a avut-o permanent. E drept, a făcut şi ceva mizerie în timpul ăsta. Dar nu poţi avea armăsar bun dacă nu eşti dispus să te ocupi de bălegar.

Şi apropo de porumbei, mama unui prieten de-al meu tot punea firmituri de pâine pe geam, bucăţi de mămăligă etc, cam pe la prânz. Şi după un timp s-au învăţat porumbeii cu mâncare, iar acum, dacă nu le pune, vin singuri şi bat cu ciocul în geam. Ea deschide geamul, ei se dau la o parte, ea le pune din nou ce are prin casă şi ei mănâncă... Porumbelul meu încă nu a revenit dar eu îl aştept în continuare.

Întrebarea moralizatoare e aşa: Dacă vă formaţi un obicei bun, credeţi că el va trece neobservat?  :)

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime, off-topic, indecente sau cu link-uri care nu sunt în context vor fi cel mai probabil şterse.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.