Leapşa celor bune

Cu ceva zile în urmă, am primit o leapşă de la lotusull. Îi dau curs acum, pe principiul că mai bine mai târziu decât niciodată...

Leapşa sună cam aşa:
Pornesc o leapşă către toţi cei care găsesc sau doresc 10 fapte bune, neaducătoare decât de satisfacţii şi nu de profit, sau pur şi simplu, 10 lucruri pe care consideră că le merită oamenii şi locurile din jurul lor.
Eu o să vorbesc despre 10 lucruri pe care le merită oamenii (din jurul meu).

1. Oamenii merită să fie iubiţi pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce posedă.

2. Oamenii merită să fie informaţi (şi nu dezinformaţi).

3. Oamenii merită să trăiască decent, dacă nu chiar bine.

4. Oamenii merită să fie trataţi cu respect, indiferent de diversele probleme, afecţiuni sau lipsuri cu care se confruntă uneori.

5. Oamenii merită să fie fericiţi.

6. Oamenii merită să li se ofere cunoaştere. Mai mult ajuţi un om făcându-l să gândească sau trezindu-l decât dându-i o bucată de pâine sau vreun alt bun material.

7. Oamenii merită să fie fericiţi, prin aceea că sunt oameni.

8. Oamenii merită să fie bătuţi când greşesc.

9. Oamenii merită să nu li se pună etichete deoarece fiecare om este un univers.

10. Oamenii merită să fie apreciaţi după cel mai frumos moment de care au dat dovadă cândva.

Las leapşa deschisă pentru cine doreşte să o preia.

9 comments:

  • lotusull | 28.05.2011, 10:57

    Lotus, multumesc ca ai preluat leapsa :)
    Punctul 8 imi suna mie cam ciudat, dar na, chestie de credinte personale.
    Zi frumoasa :)

  • Lotus | 28.05.2011, 13:06

    Ştii cum se spune: bătaia este ruptă din rai. Ca un exemplu simplu, mai bine pedepseşti uneori un copil pentru prostiile pe care le face, pentru că dacă nu îi faci nimic el nu se va debarasa de acele obiceiuri şi mai rău îi faci pe termen lung, ca personalitate. Aşa sunt o grămadă de păriţi care vezi-doamne ei îşi iubesc odrasla şi îi asigură tot ce are (şi nu are) nevoie, şi îi fac toate poftele, şi apoi se miră de ce copilul lor ajunge cine ştie ce golan sau iresponsabil când e mare. Dar, vorba aia, ei sunt părinţi iubitori.

  • lotusull | 29.05.2011, 12:31

    Lotus, acuma iti zic si eu parerea mea, da ? :)
    Lucrez cu copii. De multi ani, cred ca dintotdeauna, lucrez cu copii. Unii, le zic copii ai nimanui.
    Stiu sigur sa-ti spun ca bataia nu e rupta din rai. Am vazut cu ochii mei, cat de mult rau poate face asta. Am vazut si mi-a venit sa inchid ochii, dar a trebuit sa-i deschid, pentru ca era o realitate, copii batuti de proprii parinti si asta in numele vreunui principiu educativ rigid. Batuti pana la desfigurare si abandonati.
    Dar, dincolo de asta, cred in limite. Daca vrei cu adevarat sa-i faci bine pe termen lung, trebuie sa-i dai liberatea de a se dezvolta in felul lui unic, neuitand insa sa pui limite atunci cand e cazul. Si asta, fara excese de autoritate. Ci pur si simplu, nu sunt permise anumite lucruri, bineinteles totul insotit de explicatia interdictiei acelui lucru.
    Si uite, zambesc acuma la amintirea unei intamplari. Aveam in centru o fetita tare dragalasa, cu tendinta de a transforma minciunica in obicei. Stii ce a functionat ? ceva banal. I-am spus ca nu discut cu ea, pana nu se hotareste sa-mi spuna adevarul. Rezista in incapatanarea ei, maxim o ora, dupa care ceda si-mi marturisea ce boacana facuse pe la gradinita :)
    Pana la urma, fiecare copil e unic, iar omul mare de langa el, trebuie sa se muleze acestei unicitati, neuitand de limite. Pentru ca da, e trist cand cica in numele iubirii, un copil ajunge iresponsabil, cu comportament deviant ori cine stie cum.

  • Lotus | 30.05.2011, 11:20

    @lotusull

    De obicei vorbele din popor ascund în ele o anumită înţelepciune.

    Primo, exemplele date de tine nu cadrează cu ce vreau eu să zic (să-l baţi până la desfigurare?!?).

    Secundo, bătaia trebuie înţeleasă în sens mai larg ca pedeapsă. Iar cazul cu copilul este doar un exemplu, că poate fi un adult. (Mai greu să îţi baţi ad-literam soţul sau iubitul...) Şi de obicei îl pedepseşti acolo unde îl doare mai tare, ca să aibă efect. De exemplu în cazul tău tot o pedeapsă îi aplicai, chiar dacă nu una fizică. Dar ea tot suferea (psihic) prin aceea că nu vorbeai cu ea.

    Fireşte că e de preferat să eviţi orice fel de suferinţă, mai ales una fizică, dacă poţi. De exemplu poate copilul e suficient de matur încât să înţeleagă dacă îi explici. Dar dacă nimic altceva nu funcţionează, îi mai dai şi peste degete când îl prinzi furând. Că durerea trece.

    Pedeapsa trebuie să fie însoţită şi de fapt bazată pe iubire. Altfel ea se cheamă violenţă şi nici nu ştiu dacă are prea mare efect. Însă acceptarea pasivă a defectelor celuilalt, în numele iubirii, este prostie.

  • lotusull | 31.05.2011, 12:23

    Lotus, se mai intampla sa nu te intelgi cu cei din jur, ca asa e cand nu ai la indemna decat cuvinte. Acestea au atatea sensuri incat uneori, mai pot aparea neintelegeri.
    Dar am inteles ce ai spus.
    Sunt de acord cu faptul ca orice pedeapsa trebuie insotita de iubire.
    Cred ca discutia in sine e foarte ampla si na, nu era subiectul postarii tale.
    Probabil ca nu intotdeauna reusesc sa ma detasez emotional de anumite situatii ce ma revolta intr-un fel pe care nu ti-l pot descrie in cuvinte. Si da, ma revolta, uneori pana la lacrimi, acele cazuti de copii batuti pana la desfigurare ori abuzati in toatele felurile posibile. ( nu mai detaliez ca e chiar oribil ).
    Probabil de aceea mi-au venit in minte acele exemple.
    ...
    O zi buna Lotus
    :)

  • Gemini | 31.05.2011, 12:36

    Doar o parere, daca nu e cu suparare.Dupa cum imi suna mie, punctul opt se cam bate cap in cap cu punctul noua, cel putin asa vad eu, ca nu ai cum pedepsi daca nu ai pus o eticheta deja.

  • Lotus | 31.05.2011, 21:59

    @lotusull

    Mmulţumesc, la fel şi ţie. :)

    @Gemini

    E cu foarte mare supărare, cum îţi permiţi? Mi-ai cerut voie prima dată? :D (just kidding)

    Uite un exemplu. Un copil fură. Cineva îl vede şi conchide: Băiatul ăsta e un hoţ. Asta e o etichetă. Altcineva îl vede şi gândeşte: Acest copil are o înclinaţie spre a fura, ar fi bine dacă i-ar anunţa cineva pe părinţi. Asta nu mai e o etichetă. Îmi poţi spune de ce?

  • Gemini | 03.06.2011, 00:00

    Referitor la exemplul dat de tine, Lotus, etichetarea doar devine indirecta, un fel de pasare a responsabilitatii, o intarziere in a lua masuri.De ce parintii sa fie solutia ?

  • Lotus | 03.06.2011, 14:50

    Nu asta contează, că părinţii ar fi soluţia, asta am dat eu drept exemplu. Contează că nu îl bagi într-o anumită categorie, că nu îl limitezi, că nu îi pui o ştampilă.

    Fiecare om este unic. Noi însă avem tendinţa de a-i băga în anumite categorii. Creem nişte categorii şi pe fiecare om punem o ştampilă cu categoria din care face parte. Şi astfel i-am "înţeles".

    Şi etichetând, ratăm contactul sau întâlnirea cu acel om. Şi în loc să avem o viaţă plină de mister avem o viaţă plină de răspunsuri serbede. Apropo şi de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" a lui Blaga.

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime, off-topic, indecente sau cu link-uri care nu sunt în context vor fi cel mai probabil şterse.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.