Despre bloguri la Antena 3

În seara aceasta unul din subiectele emisiunii În Premieră de pe Antena 3 l-au constituit blogurile. Nu am prins decât probabil ultimele 10 minute dar cred că a fost mai mult de jumătate, emisiunea fiind compusă dintr-o serie de teme care se succed. Dacă o s-o găsesc pe YouTube, o să fac un update la articol şi o s-o postez.

Prezentarea a fost centrată în jurul ideii că poţi face bani din bloging, şi chiar sume frumuşele. Oarecum de înţeles, având în vedere că ăsta e elementul cu cel mai mare impact legat de bloguri. S-au dat câteva exemple de bloguri de succes. Au vorbit Bobby Voicu mai mult, foarte puţin Chinezu, şi încă un tip pe care am uitat cum îl cheamă. Nu, nu era zoso. :)) S-a spus că, pentru ca un blog să atingă faza de maturitate, îi sunt necesare minim un an sau un an jumătate, timp în care scrii dar nu vei avea prea mulţi cititori.

Prezentarea a fost pozitivă, accentul după cum am zis a fost pus pe blog = sursă de bani, probabil mulţi tineri care au văzut emisiunea şi nu au blog mâine îşi vor deschide unul. În schimb nu s-a vorbit nimic despre bloguri proaste, nici despre conflicte sau tendinţe în blogosferă, nici despre impactul social al blogurilor şi nici măcar nu s-a încercat o clasificare a blogurilor. De exemplu bloguri generaliste şi bloguri de nişă. E drept, o clasificare calitativă nu prea există nici pe net, după cum am spus aici. Definiţia simplă a prezentatoarei a fost că pe blog poţi scrie orice îţi trece prin cap, de la chestii tehnice până la ce ai făcut aseară.

Deşi poţi scrie orice, adică e un fel de mozaic, aceeaşi prezentatoare a concluzionat în mod interesant că blogurile sunt noua formă de literatură şi că va veni o vreme când nu se vor mai folosi pixul şi hârtia. Concluzie cu care nu sunt de acord, deoarece chiar şi în cazul celor mai bune bloguri literare, există diferenţe specifice între ele şi literatura scrisă. Într-un fel, e ca şi cum am vorbi de prăjitură şi ciocolată, adică două lucruri fundamental diferite. Nu cred că o va exclude vreodată una pe cealaltă, deşi tot mai puţină lume citeşte cărţi astăzi.

Ce mi-ar fi plăcut mie să văd, şi după cum vă imaginaţi nu am văzut, este o comparaţie între bloguri şi presa scrisă, mai ales în ce priveşte calitatea şi onestitatea informaţiei. Dar, oricum, emisiunea nu a tratat subiectul în profunzime şi a durat puţin, probabil că vor urma altele cândva. Nu putem avea pretenţia unei rubrici speciale în fiecare seară pentru că, hai să recunoaştem, blogurile sunt multe dar majoritatea foarte mici şi fiecare trage în direcţia lui. Blogosfera e un fel de conglomerat vraişte, de abia se cristalizează, cel puţin în România. Dar mai vorbim peste 10 ani...

sursă foto: english.fastrackmedia.com

2 comments:

  • lelynx | 18.04.2011, 14:16

    a shi despre topicul
    www, internet, blog-uri
    ca hmm gen literar
    daca vrei :)
    uite ceva
    de pe la
    oamenii acestia:

    Celelalte Cuvinte - w w w
    http://www.youtube.com/watch?v=tzM5HcSvWZc

    faina shi metafora asta
    :)

  • lelynx | 18.04.2011, 14:19

    a ok
    fac
    o postare separata
    cu dedicatzie din primul comment
    ca mda e chiar prea kilometric

    :)

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime, off-topic, indecente sau cu link-uri care nu sunt în context vor fi cel mai probabil şterse.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.