Criză de mere


Povestea spune că prin 1700 trăia un englez pe nume Newton şi care era pasionat de filosofie, alchimie şi teologie, printre altele. Şi într-o zi stătea Newton la umbra unui copac, meditând la nemurirea sufletului, când i-a căzut în cap un măr. Ceea ce a picat prost pentru capul lui dar bine pentru noi restul.

În timp, lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai avem nume, că ne naştem direct cu nick. Ca mine. Nu mai stăm la umbra unui copac că citim bloguri. Ca tine. Şi merele nu mai cad, sau cel puţin nu ne mai cad în cap. Nu că ar mai fi posibil aşa ceva (şi nu din lipsă de mere), da' asta-i altă discuţie.

Când aţi mai auzit de vreo invenţie în domeniul fizicii, de exemplu? Dar aşa, recentă. Ziceţi-mi un nume de fizician celebru din ultimii ani care a revoluţionat modul în care privim lumea. Dar nu voi, ăştia de la facultatea de fizică, săriţi repede cu gura. Restu'. Deci un nume care să ţină deja de cultură generală, cum e Newton. Sau un chimist care a descoperit nişte reacţii ce produc energie la jumătate din preţul pieţii. Astfel încât nu o să mai cumpăraţi niciodată petrol de la libieni. Hai că vă dau eu unul: Sarkozy. Just kidding.

"Pământul e plat!" Şi n-a fost. "Niciodată nu o să se poată zbura cu un aparat mai greu decât aerul!" Şi s-a putut. "Omul nu o să pună piciorul niciodată pe alte suprafeţe decât cea terestră!" Şi l-a pus. Şi dupa aia s-a spălat, da' degeaba că şi acum miroase. "Băsescu nu o să mintă niciodată!" Iacă-tă. Sunt numai câteva exemple. Zburăm, ne uităm la filme, ne deplasăm cu maşina, avem lumină noaptea. Dar toate sunt invenţii respectabile ca vârstă.

Apoi însă, declaraţiile ferme au început să se schimbe. "640 KB vor fi suficienţi pentru toată lumea." "Linuxul este o glumă". Cam în genul. Însăşi realitatea a început să fie transpusă în versiunea ei virtuală. Evoluţia filmelor a fost de la cele fără sonor la cele cu sonor şi apoi la cele color. Acum ele evoluează în diverse formate High Definition care se pot coda şi urmări pe PC-uri. Evoluţia deja înseamnă PC.

Păi staţi puţin. De ce? De ce nu se mai dezvoltă nimic? De ce nu avem deja energie liberă? De ce, în ciuda progreselor medicinei, oamenii mor de boli incurabile care acum sute de ani nu existau? De ce maşinile, în loc să consume tot mai puţină benzină şi curent electric, sunt tot mai luxoase? De ce filmele nu sunt în relief (da' nu cu ochelari din ăia penibili, 3D)? De ce învăţăm aceleaşi lucruri la şcoală ca bunicii noştrii?

Explicaţia este una singură. Nu mai cad mere.

2 comments:

  • iri | 30.03.2011, 01:26

    noi doar alunecam pe coji de banana si ne dam cu capu de asfalt, ni se zgaltaie bine prostia in loc sa ne izbeasca inspiratia :-j. da lasa, in curand o sa cada cirese in loc de mere si o sa fie descoperiri fantastice in domeniul... care vrei tu

  • Lotus | 30.03.2011, 02:50

    ciao. aşa-i c-ar fi frumos? :)

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime, off-topic, indecente sau cu link-uri care nu sunt în context vor fi cel mai probabil şterse.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.