Câini inteligenţi

Cam în fiecare zi trec peste o cale ferată undeva mai izolat. Pe jos. Uneori seara. Şi de multe ori sunt câini prin zonă. Într-o zi văd o haită: aş zice 20-25 pe puţin, cam la 15 metri în faţa mea. Vreo 3 dintre ei, mai agresivi, mă văd şi încep să mârâie. Apoi fug înspre mine, mă încolţesc şi încep să latre, cu intenţia deloc subtilă de a mă muşca sau cel puţin intimida. Deci efectiv dădeau să sară pe mine. Încerc eu varianta cu "Cuţu cuţu..." dar nu merge. Încerc varianta să-mi fac drum cu piciorul, dar se apropiau din spate, că mă încercuiseră. De câteva ori am simţit imboldul să caut o botă sau pur şi simplu să dau cu nişte pietre în ei şi să termin odată, că efectiv mă ţineau pe loc, dar m-am gândit ce fac dacă şi ceilalţi 20 cad de acord cu ăştia 3. Cu 3 m-aş fi descurcat. Până la urmă, m-au lăsat singuri şi au început să se bată între ei, în haită. Am trecut la câţiva metri pe lângă şi mi-au dat pace.

Ăştia 3 sunt exemple de câini proşti.

În seara asta venind acasă trec pe lângă un super-market situat între blocuri. În apropierea lui se află nişte containere de gunoi, delimitate de un gard şi o poartă metalică. Ajuns aproape de ele, aud un zgomot şi văd cum poarta este puternic zgâlţâită, deşi nu se vedea nici un om în faţa ei. Mă uit mai bine şi disting vag silueta unui câine care "forţa" poarta. Până la urmă închizătoarea a sărit iar câinele a intrat în zona cu resturi de la supermarket. Ajung în dreptul containerelor şi, ca un bun cetăţean, mă apropii să închid poarta. Câinele iese, că altfel l-aş fi închis înauntru. Se postează cam la 2 metri de mine. Încep să împing poarta iar câinele scoate un fel de mârâit-geamăt, vizibil incomodat. Închid poarta şi potrivesc cât mai bine încuietoarea. Apoi stau câteva secunde, câinele stă şi el. Plec, dar nu fac bine câţiva paşi când aud acelaşi zgomot puternic în spate. Mă uit peste gard şi văd poarta deschisă (din nou) şi câinele înăuntru. De data asta l-am lăsat în pace... :)

Din ce am observat eu, în ultima vreme câinii comunitari s-au domesticit foarte mult. Dacă cu câţiva ani în urmă erau agresivi, astăzi de abia mai latră la tine noaptea. În rest sunt blajini şi poţi să treci pe lângă ei că nu se sinchisesc. Cumva s-au integrat şi adaptat traiului în comun cu oamenii. Dacă am asimila şi noi acelaşi tipar, probabil o mare parte din conflictele care există pe această planetă la ora actuală ar dispare...

3 comments:

  • George | 19.05.2011, 08:07

    In legatura cu cainii aia prosti care nu te-au muscat :) . Daca te muscau erau destepti ?

    Am o pisica si cand o cert ma cearta si aia. Are un fel al esti de "marai" intre dinti, altfel de exemplu decat "maraie" (nici nu stiu cum sa spui) la o vrabie... De exemplu ma amuza ca face aport ca un caine. Imi prinde cu labutele cand vede ca o ignor, fiindca stau prea mult la calculator... Imi prinde mana dreapta, mana care tine mouse-ul, cu ambele labute usor si fuge. E felul ei de a spune ca vrea sa ne jucam... sa ii arunc jucaria. Sau ne ne ascundem si sa ne alergam :) . Si animalele sunt destepte, mult mai destepte decat credem noi. Din punctul meu de vedere sunt afectate de hormoni care le afecteaza in momentul in care trebuie sa se reproduca... Probabil ca si asta e o diferenta majora, :) sau ar trebui sa fie, intre oameni si animale.

  • George | 19.05.2011, 08:10

    Corectura please :) - Are un fel de-al ei de a... (nici nu stiu cum sa ii spun). Imi prinde mana... Daca vrei si poti sa rog sa faci cateva corecturi la cometariul anterior - Multumesc !

  • Lotus | 19.05.2011, 10:09

    Frumos ce ai zis cu pisica ta. Nu pot edita comentariile pentru că platforma Blogger nu îmi permite. Dar am înţeles ce ai scris. :)

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime, off-topic, indecente sau cu link-uri care nu sunt în context vor fi cel mai probabil şterse.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.