Constantin Brâncuşi

Când eram mic îl priveam pe Brâncuşi ca pe un sculptor obişnuit. Nu înţelegeam de ce se face atâta tam-tam pe tema operelor sale. Nişte sculpturi. Ce e atât de special la ele? Columna Infinită, sau Coloana Infinutului, cum o numeam atunci. Big deal. Un stâlp înalt, bazat pe acelaşi model repetitiv. Nici măcar nu este ceva complex. Bun, sugerează infinitul. Şi ce-i atât de extraodrinar?

Muza Adormită
Astăzi însă trebuie să recunosc că uitându-mă cu atenţie la operele sale observ o expresivitate cu totul ieşită din comun. Sculpturile sale sunt vii, iar viaţa care emană din ele nu este una telurică ci una extrem de rafinată. Ele vorbesc exprimând în acelaşi timp tăcerea.

Domnişoara Pogany
Cum poţi să compari aşa ceva cu produsele unor pseudo-artişti din zilele noastre? Am auzit că există unele persoane (critici?) care spun că nu le place Coloana Infinită pentru că este un simbol falic. Da, este. Dar oare nu ştiţi că Brâncuşi, asemenea lui Eliade, a fost puternic influenţat de filosofia orientală? Şi că în Orient falusul este un simbol sacru? Da, sexualitatea nu este străină de Brâncuşi. Dar sexualitatea este ceva frumos, nu vulgar...

Prinţesa X
Ieri, 19 februarie 2011, s-au împlinit 135 de ani de la naşterea artistului. Ocazie cu care îi urez la mulţi ani. Pentru că e viu. Şi închei prin a vă recomanda un articol foarte frumos care mi-a plăcut.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime, off-topic, indecente sau cu link-uri care nu sunt în context vor fi cel mai probabil şterse.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.